Moldova și Japonia sprijină fermierii: Investiții de peste 300 de milioane de lei în agricultură
Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii a organizat o vizită specială, la care a participat și Excelența Sa, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, dl. Yoichiro Yamada, aflat la finalul mandatului său. Evenimentul a evidențiat cooperarea eficientă dintre Republica Moldova și Japonia în sprijinul fermierilor și a mediului rural.

În spatele fiecărui program de finanțare se află oameni: fermieri care lucrează în câmp, ingineri și muncitori cu locuri de muncă create în zonele rurale, dar și consumatori care beneficiază de produsele locale și de impactul investițiilor asupra economiei.
Doar în anul 2025, prin intermediul ADMA, 234 de fermieri au investit în 355 de unități de mașini agricole și echipamente post-recoltare, cu o valoare totală de peste 300 de milioane de lei. Aceste investiții susțin dezvoltarea agriculturii și contribuie la creșterea eficienței în producție, dar și la crearea de noi locuri de muncă în mediul rural.

Printre echipamentele achiziționate se numără 70 de tractoare, 15 combine de recoltare, 54 de hedere și secerători, 20 de semănători și 8 linii de procesare moderne. Aceste utilaje moderne ajută la creșterea randamentului culturilor și reducerea pierderilor, consolidând astfel lanțul de producție agricolă și exporturile, cu un impact direct asupra economiei naționale.
Citiți mai mult:
Raportul Comisiei Europene 2025: Moldova avansează în energie, justiție și digitalizare, dar progresele în agricultură, mediu și administrație publică rămân lente
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.