Moldova, piață de muncă liberă pentru străini

Cetățenii mai multor state vor putea lucra în continuare în Moldova fără careva permise de muncă. Un anunț în acest sens a fost făcută, în cadrul unei conferință de presă, de ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba.

Această măsură, zice oficialul, va maximiza potențialul comercial și va aduce investiții din aceste țări, care vor susține ritmul de creștere economică accelerată a economiei moldovenești.

Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice: „Ne dorim să oferim un acces cât mai mare companiilor noastre la creștere, la competențe, la inovație, la dezvoltare, iar asta înseamnă, în primul rând, oameni. Companiile noastre, mari și mici, s-ar putea dezvolta mult mai rapid, mai accelerat dacă ar avea mai mulți oameni pe care să îi angajeze și de munca cărora să beneficieze.”

La fel, și studenții străini din Moldova, care în prezent au dreptul să lucreze maxim zece ori pe săptămână, vor putea munci mai mult în perioada studiilor, a mai adăugat Alaiba.

În prezent, 18 categorii de străini au dreptul de a munci în Moldova fără permise de muncă. Această listă va fi extinsă și va include și cele 27 state membre ale Uniunii Europene, precum și SUA, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Elveția, Ucraina, Turcia sau Georgia.

Totuși, aici trebuie de adăugat că, potrivit Biroului Național de Statistică, anul trecut, în țara noastră au fost aproape 28.000 de șomeri.