Moldova, pe locul 54 în lume la producția de miere

Republica Moldova aproape că și-a dublat cantitatea de miere în ultimii zece ani.

Astfel,  în 2019 s-au produs 5,7 mii tone, în comparație cu 2,9 mii de tone în 2011, scrie ziarulnational.md

15 la sută din volumul total este consumat la nivel local, iar restul se exportă.

Cea mai mare piaţă de desfacere este a Uniunii Europene, care cumpără peste 90 la sută din producția noastră. Principalele destinații sunt Italia, Germania, Franța, Slovacia, România, Polonia, Danemarca.

Conform estimărilor Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, Moldova exportă miere în sumă de peste 4,4 milioane de dolari anual.

Astfel, se situează pe locul 54 în lume, după calculele medii pentru anii 2009-2013.

Tipurile principale de miere autohtonă sunt de salcâm, tei, floarea-soarelui, hrișcă, rapiță și polifloră.

Alte subproduse ale industriei, precum polenul și propolisul, sunt utilizate, de obicei, de apicultori pentru necesitățile proprii, ceara fiind schimbată pe faguri noi.