Ministrul Mediului cere demisii după tăieri ilegale de copaci la Strășeni

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, cere demisia persoanelor responsabile care au permis defrișarea ilegală a unor copaci dintr-o pădure din Strășeni.

Reacția vine după apariția pe rețelele sociale a unor imagini video în care se observă tăierea unui arbore smuls din rădăcini în mijlocul pădurii. Ministrul s-a deplasat la fața locului pentru a inspecta zona.

 GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului:

,, Sunt la Strășeni, aici unde 2 zile în urmă a avut loc un dezmăț total, după mine. Când ziua, în amiaza mare, a intrat cineva în mijlocul pădurii și a scos un copac cu tot cu rădăcini și mai grav este că avea cu el încă instrumente de a acoperi urmele. Asta mă face să cred că nu vorbim de un singur caz. De aceea, în calitate de ministru, consider că nu este suficient să fie amendat doar făptașul, dar și cei care se fac responsabili de pază și protecția pădurii.”

Autorul tăierii ilegale a fost amendat, însă ministrul susține că acest lucru nu este suficient, atâta timp cât cei care ar fi trebuit să supravegheze zona „privesc în altă parte”. „Cer demisia celor care au permis acest abuz. Pădurea trebuie protejată, nu furată, nu distrusă, nu ignorată”, a afirmat el, menționând că bărbatul avea la el instrumente pentru a acoperi urmele.

Reamintim că inspectorii de mediu s-au autosesizat după publicarea unui filmuleț în care erau surprinse activități suspecte în pădurile din Strășeni. În urma verificărilor, aceștia au depistat tăierea ilegală a unui arbore de frasin, cu un diametru al cioatei de 52 de centimetri.

Citiți mai mult:

Se așteaptă creșteri majore la îngrășăminte în 2026

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.