Ministerul Mediului permite vânarea a peste 1.400 de căprioare și cerbi
Peste 1.400 de căprioare și cerbi vor putea fi vânați în Republica Moldova în acest an, potrivit unui ordin semnat de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Măsura vizează 913 căprioare și 534 de cerbi, iar autoritățile spun că decizia este necesară pentru a menține sub control numărul animalelor sălbatice.
GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului:
„Atunci când numărul acestora depășește de 6–7 ori limita optimă, apar numeroase prejudicii. Sunt afectați agricultorii, pădurile tinere, regenerarea naturală a pădurilor și suprafețele împădurite în cadrul programului de împădurire. Avem numeroase exemple de culturi agricole distruse. La Ministerul Mediului au fost depuse zeci de petiții prin care agricultorii solicită despăgubiri pentru pagubele provocate de animalele sălbatice.”
Ministrul a mai spus că numărul căprioarelor crește în fiecare an și că intervenția aprobată vizează doar o mică parte din totalul estimat la nivel național. Decizia autorităților a stârnit însă reacții și în societate.
ION BULMAGA, fostul director al Inspectoratului pentru Protecția Mediului:
„Am o întrebare pentru acești turiști, oameni ajunși absolut întâmplător în sistem: voi chiar știți cu ce trebuie să se ocupe organele de protecție a mediului? Sau ați venit să distrugeți ceea ce alții au păzit zi și noapte, prin ploaie și foame?”
De cealaltă parte, specialiștii în studiul vânatului spun că fiecare specie are un număr optim, iar căpriorul, ca specie, depășește de mult acest număr.
MIHAIL ȘCERBLIUC, specialiat principal în studiul Vanatului:
„Terenurile din Republica Moldova sunt încadrate în categoria a II-a și a III-a, ceea ce ar însemna un efectiv mult mai mic de 80 de exemplare la mia de hectare de habitat al căpriorului. Noi, însă, depășim acest număr și, evident, atunci când populația depășește nivelul optim, animalele încep să producă prejudicii și pagube în agricultură. De asemenea, specia se degradează, atât din punct de vedere genetic, cât și al aspectului exterior. De aceea, căpriorul este o specie de interes cinegetic; în întreaga lume este vânat și nu este nimic straniu în acest lucru.”
În Republica Moldova exista peste 28.000 de căprioare. Potrivit noului document, vânătoarea la căpriorii masculi va fi permisă între 6 iunie și 1 octombrie, iar pentru masculi și femele, între 1 octombrie și 31 decembrie. În cazul cerbului cu pete, vânătoarea va fi permisă în perioada 1 septembrie-31 decembrie
Ordinul Ministerului Mediului a fost emis pe 3 iunie, iar datele privind numărul animalelor recoltate vor fi prezentate autorităților până în aprilie 2027, după încheierea sezonului de vânătoare.
Citiți mai mult.
Solicitanții de azil vor avea acces reglementat la servicii medicale
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.