Mercurul din termometre continuă să coboare

Săptămâna debutează cu vreme rece și instabilitate atmosferică, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Astfel, marți, cerul va rămâne înnorat, iar pe arii restrânse ar putea cădea precipitații sub formă de ploaie, care, ulterior, s-ar putea transforma și în lapoviță sau chiar ninsoare.

Totodată, în zonele joase sau cele înalte, în primele ore ale dimineții sau noaptea, va continua să persiste ceața densă. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.

În aceste condiții, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +3 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală – până la +4 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării nu va depăși +5 grade.

Noaptea, minima va oscila între -2 și +3 grade Celsius.

În zilele următoare, vremea de afară nu va suferi mari schimbări, iar pe cer va reapărea soarele. Maxima, care își va păstra valorile pozitive, va rămâne în continuare ridicată pentru ultima săptămâna a lunii ianuarie.

Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări, potrivit datelor actualizate ale Serviciului Hidrometeorologic.