Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut miercuri un discurs în plenul Parlamentul Lituaniei, la Vilnius, cu ocazia aniversării a 36 de ani de la restabilirea independenței Lituania.
Șefa statului a amintit că Republica Moldova a fost prima țară care a recunoscut independența Lituaniei în 1990 și a vorbit despre memoria istorică comună, provocările de securitate și sprijinul pentru parcursul european al Moldovei.
În discursul rostit în Parlamentul lituanian, Maia Sandu a subliniat că solidaritatea dintre cele două state are rădăcini într-o experiență istorică comună. Ea a amintit că atât Moldova, cât și Lituania au fost marcate de consecințele Pactul Molotov-Ribbentrop, care le-a adus sub dominația sovietică.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:
,,O cultură a memoriei înseamnă să ne protejăm de manipulare. Înseamnă să refuzăm să confundăm agresorul cu victima. Înseamnă să îi recunoaștem și să îi onorăm pe cei care au apărat țările noastre – pe cei care au păstrat vie conștiința națională atunci când exprimarea identității era interzisă – și pe cei care au supraviețuit deportării, lagărelor și foametei fără să-și piardă demnitatea. În Moldova, lucrăm pentru a reconstrui această cultură a memoriei. “
Totodată, marți, Maia Sandu a participat la o conferință de presă comună cu președintele Lituania, Gitanas Nausėda, în cadrul căreia cei doi lideri au vorbit despre provocările de securitate din regiune și sprijinul pentru Ucraina.
GITANAS NAUSEDA, președintele Republicii Lituania:
,, Țările noastre se confruntă cu riscuri de securitate reprezentate de Rusia, inclusiv încălcări ale securității frontierelor și ale spațiului aerian, interferențe în alegeri și alte procese democratice, șantaj energetic și, cel mai important, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. “
Președinta Maia Sandu a menționat că Lituania a sprijinit constant democrația și parcursul european al Republicii Moldova.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:
,,În primul rând, Lituania a fost un susținător ferm al democrației noastre, menținând Republica Moldova o prioritate pentru asistența sa pentru dezvoltare și o voce în sprijinul viitorului european al Republicii. La Bruxelles, în Consiliul European și în fiecare sală în care se discută aderarea noastră, Lituania a fost un prieten devotat – și suntem recunoscători pentru asta.”
Mai mult, Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Republicii” președintelui Lituaniei, în semn de apreciere pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor moldo-lituaniene și pentru sprijinul acordat parcursului european al Republicii Moldova.
Totodată, șefa statului a anunțat că, începând cu luna mai, Chișinău și Vilnius vor fi conectate printr-o rută aeriană directă, un pas care va consolida relațiile dintre cele două state. Vizita oficială are loc în perioada 10–11 martie, la invitația președintelui Lituaniei.
Citiți mai mult:
Mai mult de o tonă de petrol a ajuns în râul Nistru
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.