Unde au ”dispărut” pensionarii

La începutul lunii aprilie, în Moldova, erau peste 680 de mii de pensionari. Comparativ cu aceeași perioadă a lui 2020, numărul lor a scăzut cu aproximativ 13 mii, potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale, scrie Infotag.

Pensia medie a crescut cu 240 de lei, ajungând la aproape 2.155. Mai mult de 520 de mii de persoane primesc pensie pentru limită de vârstă, iar peste 117 mii -pentru invaliditate.

Cel mai mult, aproape 10 mii de lei, ridică unele categorii de lucrători din aviaţia civilă, iar cel mai puțin, 1.500 de lei, se dau pentru pierderea unui întreţinător.

Totodată, mărimea indemnizaţiei unice la naşterea unui copil a crescut până la 9.459 de lei.

Alocaţia lunară, acordată persoanelor asigurate, pentru îngrijirea unui micuț cu vârsta de până la trei ani este de 2366 de lei, adică de trei ori mai mare decât pentru cele neasigurate. Acestea din urmă primesc indemnizații până la vârsta de doi ani a copilului.