Mai mulți arbori vor fi plantați în orașele Cantemir și Ceadîr-Lunga

Republica Moldova continuă consolidarea rezilienței climatice printr-o nouă etapă a proiectului EU4ClimateResilience – o inițiativă strategică menită să sprijine adaptarea localităților la schimbările climatice și tranziția treptată către o economie sustenabilă. Aceste priorități au fost abordate în cadrul Conferinței Naționale „Reziliență Climatică pentru Dezvoltare Locală”, care a reunit autorități locale, experți în politici climatice, societatea civilă și parteneri internaționali.

SERGIU LAZARENCU, ministrul Mediului:

”Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare abstractă – le simțim tot mai des și tot mai dureros, chiar aici, în localitățile noastre. Și, în astfel de situații, voi – primarii, liderii comunităților – sunteți cei care stați în prima linie. Sunteți cei la care oamenii vin cu întrebări, cu nevoi și cu speranța că veți găsi soluții”.

Pentru a pune în aplicare aceste obiective la nivel local, proiectul oferă sprijin financiar sub formă de granturi pentru autoritățile locale. În cadrul conferinței, orașele Cantemir și Ceadîr-Lunga au primit certificatele de grant prin proiectul EU4ClimateResilience și urmează să implementeze, în anul următor, proiecte-pilot pentru adaptarea la schimbările climatice și creșterea rezilienței urbane.

În orașul Cantemir, se va construi un sistem modern de colectare a apelor pluviale, care va iriga automat parcul central de 7 hectare, contribuind la reducerea consumului de apă potabilă cu 30%. Proiectul prevede și plantarea a 500 de arbori rezistenți la secetă, precum și un program educațional dedicat elevilor și profesorilor, menit să consolideze cultura ecologică în rândul tinerilor.

În orașul Ceadîr-Lunga, proiectul vizează prevenirea inundațiilor și folosirea apelor pluviale pentru o pepinieră municipală nouă. Aceasta va produce 11 mii de puieți până în 2026, dintre care 5 mii vor fi plantați în oraș, iar 2 mii 250 de metri de perdele forestiere vor fi reabilitați – măsuri esențiale pentru protecția mediului și reducerea riscurilor climatice urbane.

Proiectul Eu4ClimateResilience este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal Federal German al Mediului, Conservării Naturii, Acțiunii Climatice și Siguranței Nucleare și este implementat de GIZ.

Citiți mai mult:

Ministerul Agriculturii, este deschis de a discuta cu fermierii despre Factoringul guvernamental și moratoriu

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.