Mai multe ilegalități, înregistrate în zona de frontieră a SPF Leova

Încălcarea regimului zonei de frontieră, pescuit ilegal, conducerea mijlocului de transport fără acte, sunt ilegalitățile consemnate de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Leova, la sfârșitul săptămânii trecute.

La doar câțiva metri de malul râului Prut a fost observată o motocicletă care se deplasa dinspre frontieră spre orașul Leova. Șoferul, la apropierea patrulei Poliției de Frontieră a accelerat, încercând să fugă de la fața locului. O perioadă acesta a fost urmărit și în cele din urmă, la periferia orașului a fost reținută persoana. S-a dovedit a fi un locuitor din Leova.  În timpul controlului, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul nu deținea nici permis de conducere, nici alte acte pentru motocicletă, iar în portbagaj avea circa 25 kg de pește, deși despre activitatea sa în zona de frontieră nu avizase. Conform procedurilor, au fost anunțați angajații IPM Leova, pentru documentarea cazului de pescuit ilicit și informați angajații IP Leova, motocicleta fiind ridicată și transportată la parcarea specială.

De asemenea, alți doi locuitori ai orașului Leova au fost depistați în timp ce pescuiau  în apele revărsate ale râului Prut. Aceștia aveau o plasă de monofilament și aproximativ 5 kg de pești. Ca și în cazul anterior, persoanele nu se avizaseră pentru accesul în zona de frontieră, dar și au mers la pescuit în perioada când pescuitul este interzis.

În ambele cazuri, pentru încălcările admise au fost întocmite procese-verbale privind încălcarea regimului zonei de frontieră (art. 332 al.1 CC al RM) cu aplicarea amenzii în valoare de 12 u.c. Totodată, persoanele au fost atrase la răspundere și pe linia de competență a Inspectoratului pentru Protecția Mediului, cu stabilirea prejudiciului cauzat (art.114 al.1 CC al RM).