Lista activităților eligibile în cadrul proiectului „Livada Moldovei” ar putea fi extinsă

Avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobarea modificării Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții a fost aprobat. Despre implementarea proiectului „Livada Moldovei”, s-a discutat la ședința din 25 octombrie a Comisiei politică externă și integrare europeană.

Astfel, criteriile de eligibilitate vor fi extinse de la sectorul horticol la întreg sectorul agroalimentar. Acestea vor fi negociate și aprobate cu finanțatorul proiectului, Banca Europeană de Investiții. Respectiv, mai mulți agenți economici din domeniul agricol vor avea acces la finanțare pentru dezvoltarea afacerilor.

Implementarea Proiectului „Livada Moldovei” a început în anul 2016, iar contractul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și BEI are o valoare de 120 de milioane de euro.

Prin intermediul acestui proiect, agricultorii beneficiază de finanțare acordată la condiții mai accesibile: termen de creditare de până la zece ani, perioadă de grație de patru ani, dobândă atractivă și plafon financiar de până la 5 milioane de euro pentru un beneficiar.

Potrivit autorităților, în ultimul timp, tot mai mulți agricultori sunt interesați de Proiectul „Livada Moldovei”. Astfel, suma anuală a debursărilor a ajuns la 24 de milioane de euro.