Legea vânătorii și fondului cinegetic va fi revizuită

Guvernul a aprobat cadrul normativ secundar necesar implementării Legii vânătorii și fondului cinegetic. Pentru reglementarea activității de vânat și de gestionare a fondului cinegetic au fost aprobate trei regulamente, ce prevăd:

  • criteriile și modul de constituire a fondului cinegetic;
  • normele de protecție a culturilor agricole, fondului forestier și animalelor domestice împotriva daunelor cauzate de fauna de interes cinegetic și modul de reparare a prejudiciului;
  • regulile privind vânarea exemplarelor din specii de faună de interes cinegetic și caracteristicile mijloacelor folosite în cadrul vânătorii.

În contextul aprobării regulamentelor, s-a decis și asupra unei noi abordări privind acoperirea costurilor de organizare și desfășurare a activității de vânătoare organizate pentru vânarea „mistrețului”, dat fiind faptul că, în prezent, aceste cheltuieli în mare parte sunt suportate de autoritățile publice.

Totodată, ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu a menționat că, pe parcursul anului 2022, ministerul va iniția revizuirea Legii vânătorii și fondului cinegetic nr. 298/2018.