Legea camerelor agricole, contestată la Curtea Constituțională
Partidul Nostru a sesizat Curtea Constituțională, contestând Legea camerelor agricole, pe care o consideră politizată și defavorabilă fermierilor. Autoritățile resping acuzațiile și susțin că noile structuri vor funcționa autonom și vor reprezenta interesele agricultorilor.
Deputații Fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care contestă Legea privind crearea camerelor agricole, invocând riscuri de politizare și încălcarea drepturilor fermierilor.
Deputații formațiunii solicită verificarea constituționalității actului normativ, recent promulgat de președintă și publicat în Monitorul Oficial.
Această lege este una abuzivă, neconstituțională și încalcă libertățile fundamentale ale agricultorilor, a declarat Alexandru Berlinschii, deputatul Fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”.
ALEXANDRU BERLINSCHII, deputat Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru”:
„La ziua de astăzi, statul datorează agricultorilor aproximativ 4 miliarde de lei. Ce face guvernarea? Vine cu o lege prin care îi obligă să se asocieze. Mai mult decât atât, toți agricultorii sunt obligați să facă parte din această cameră agricolă și sunt obligați să achite și cotizații. Am sesizat Curtea Constituțională să verifice constituționalitatea, am depus împreună cu colegii această sesizare. Deja urmează să așteptăm să vedem care va fi decizia Curții Constituționale”.
În reacție, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare respinge acuzațiile și susține că legea a fost elaborată pentru a crea un cadru instituțional funcțional destinat fermierilor, fără a leza drepturile fundamentale ale acestora. Potrivit autorităților, scopul camerelor agricole este de a consolida reprezentarea profesională a agricultorilor și de a îmbunătăți dialogul cu statul.
Referitor la acuzațiile de politizare, Ministerul Agriculturii precizează că legea exclude orice formă de control guvernamental asupra camerelor agricole. „Camerele agricole sunt structuri autonome, administrate de organe alese de agricultori. Guvernul nu numește, nu revocă și nu controlează conducerea acestora, iar finanțarea lor nu este condiționată politic. Rolul lor este unul profesional și economic, nu politic”, subliniază ministerul.
Într-un răspuns oferit redacției AGRO TV Moldova la solicitarea jurnaliștilor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare afirmă că camerele agricole sunt obligatorii și în alte state europene, cum ar fi Austria, Polonia și Germania.
Sesizarea înaintată de deputații Partidului Nostru urmează să fie examinată de Curtea Constituțională, care va decide dacă Legea camerelor agricole respectă prevederile Constituției Republicii Moldova. Amintim că, pe 10 decembrie, mai mulți agricultori au protestat în fața Guvernului, solicitând instituirea unui moratoriu la executările silite, mecanisme reale de finanțare — precum rambursarea TVA, acciza la motorină și plățile per hectar — precum și anularea Legii camerelor agricole.
Conform documentului adoptat, în Republica Moldova vor fi constituite nouă camere agricole regionale și una națională, menite să reprezinte interesele fermierilor și să faciliteze dialogul cu autoritățile publice. Activitatea acestora va fi finanțată din cotizații de membru, servicii contra cost, subvenții și donații, iar legea urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026.
Citiți mai mult:
Curs valutar: 19-21 decembrie 2025
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.