Două persoane au captat apă ilegal, după care, au fost amendate

În cadrul unei razii de inspectare desfășurate pe teritoriul primăriei Constantinovca de către inspectorii de mediu din Edineț, a fost depistată o persoană care capta apă în scop de irigare în lipsa Autorizației de Mediu pentru Folosința Specială a Apei.

Contravenientului i-a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenție, fiind aplicată sancțiune sub formă de amendă în valoare de 1000 lei (20 u.c).

Totodată, a fost calculat și prezentat spre achitare prejudiciul cauzat mediului.

Tot în cadrul acestei razii a fost depistată o persoană care a depozitat ilegal deșeuri municipale.

Făptașului i-a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenție, fiind aplicată sancțiune sub formă de amendă în valoare de 600 lei (12 u.c.)

Ar putea fi o imagine cu corp de apă şi natură