La Anenii Noi a fost descoperit un complex subteran de cult creștin

Agenţia Naţională Arheologică (ANA) a anunţat astăzi despre descoperirea unui complex subteran de cult creștin din epoca modernă, identificat la Calfa, Anenii Noi, în marginea de nord a localității, unde se mai păstrează și două căsuțe etnografice, transmite moldpres.md

Potrivit Agenţiei, după anumite indicii clare, complexul subteran a funcționat și în perioada sovietică, fiind atribuit unor sectanți inochentiști. „Deasupra complexului subteran, a cărui suprafață este de 2,6×2,6 m și adâncime de peste 5 m de la nivelul actual de călcare a solului, a existat o construcție locativă, de la care s-au păstrat resturi de temelie de piatră”, indică ANA.

Fără îndoială, acest complex subteran interesant de la Calfa se cere a fi documentat, cercetat și conservat, căci prezintă o anumită importanță pentru istoria și patrimoniul cultural al zonei respective, rezumă Agenţia Naţională Arheologică.