La 18 ani, și-a deschis o fermă de prepelițe

Andrei Plăcintă este un tânăr entuziast din localitatea Roșcani din raionul Anenii Noi, care cu 6 ani în urmă și-a inițiat o afacere cu prepelițe. Totul a început de la 20 de capete, iar acum la vârsta de 24 de ani, are peste 2500 de păsări, care sunt bune atât pentru ouă, cât și pentru carne.

„De la început, îmi era greu, puțini care erau să îmi spună secretele. Eu singur făceam, mergeam înainte, investeam chiar ieșeam în pierderi mari. După care m-am hotărât și am învățat cum să incubez, am avut două cuști cu 150 de păsări. Am început prin sat să vând la prieteni ouă și mai târziu carne, am văzut că mergea bine și am decis să investesc bani și să fac această încăpere, unde să fie o mini fermă.” a menționat fermierul din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, Andrei Plăcintă.

Tânărul fermier spune că a investit peste 200 de mii de lei pentru a-și putea vedea visul realizat, a luat împrumut de la bancă și de la familie. Acum el singur îngrijește prepelițele, le oferă păsărilor tot de ce au nevoie.

„Prepelițele au condiții, în primul rând, de căldură, lumină, apă, mâncare la timp și în mâncare trebuie de pus mai multe cereale, nu doar grăunțe. Se pune și macuc și ulei de floarea-soarelui,  anul acesta s-a ridicat prețul la toate, dar nu putem să le scoatem din mâncare, pentru că fără ele nu vom avea așa pasăre bună și rezultatele pe care le așteptăm.” a menționat fermierul din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, Andrei Plăcintă.

Chiar de la început, a s-a confruntat cu momente dificile și se gândea să lase mâinile jos. Anul acesta, din cauza pandemiei și a secetei, cheltuielile de întreținere s-au dublat.

„În acest an, s-au ridicat cheltuielile cu încă un preț deasupra. Dacă anul trecut investeam pentru mâncare pe lună 5 mii de lei, anul acesta – 10 mii de lei, dar prețurile pe piață au rămas aceleași. Ouăle nu s-au scumpit, carnea nu s-a scumpit, cred că dacă vom scumpi și așa pe perioada carantinei, lumea nu prea are bani și o să cadă și vânzările vor fi mult mai slabe. Măcar așa să mă întrețin, măcar să nu ies în minus, anul acesta îmi este greu, nu doar mie.” a menționat fermierul din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, Andrei Plăcintă.

Producătorul spune că toată ziua muncește în hală. Și-a procurat  un incubator pentru a scoate pui și a amenajat ferma în funcție de etapele de creștere și vârsta păsărilor.

„Iată aici sunt puii scoși cu 3 zile în urmă, după cum vedeți în cantitate mare. Sunt în jur de o mie de capete și peste vreo 30-40 de zile vor fi mari, vor începe să se ouă și peste vreo 2 luni vor fi gata de tăiat. Trebuie să îi întrețin, nu pot dacă nu am vânzări să nu îi hrănesc la timp, să nu le fac căldură la timp. Vânzări sunt, ei vor căldură, hrană apă.” a menționat fermierul din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, Andrei Plăcintă.

Acum tânărului nu-i rămâne decât să spere că situația se va schimba spre bine și va putea să-și dezvolte afacerea.

O prepeliță matură costă 35 de lei, iar un ou se vinde cu un leu.