Doi magistrați care au pronunțat sentințe în dosare de rezonanță au fost numiți judecători la Curtea Supremă de Justiție, prin decret prezidențial. Este vorba de Ana Cucerescu și Sergiu Stratan.
Magistrata Ana Cucerescu este cunoscută pentru examinarea mai multor dosare penale de rezonanță, printre care cel în care a fost condamnat politicianul Iurie Roșca și cel în care a fost condamnată bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.
De asemenea, judecătoarea a făcut parte din completul condus de Sergiu Stratan, noul judecător numit la CSJ, care l-a condamnat pe Vlad Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”. Sergiu Stratan activează în sistemul judecătoresc începând cu 2015 și este unul din magistrații specializați, care examinează cauzele penale trimise în instanța de judecată de Procuratura Anticorupție.
Alături de cei doi, au fost numiți în funcție de judecători la CSJ și Elena Croitor, Alexandru Negru și Gheorghe Stratulat.
Potrivit legislației în vigoare, magistrații sunt numiți în funcție la CSJ de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Mandul acestora expiră la atingerea vârstei de 65 de ani.
Citiți mai mult.
Ambrozia devine un pericol atât pentru persoanele alergice, cât și pentru agricultură
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
