Istoria de succes a familiei Duca: „Afacere pentru un viitor dulce acasă”

O apicultoare din satul Pleșeni a obținut un grant de 29 000 de lei din partea partenerilor externi, bani care au ajutat-o să-și deschidă propria afacere. Dacă până acum pentru Dorina Duca apicultura era un hobby, la moment este o parte din viață.  

Dorina Duca, apicultoare, s. Pleșeni, rnul Cantemir: “Sunt fondatoarea afacerii de familie care are în gestiune 70 de familii de albine. Apicultura pentru mine reprezintă gustul copilăriei. Iar posibilitatea de a accesa fonduri și în cazul dat în cadrul GAL Colinele Tigheciului, mi-au oferit șansa ca gustul copilăriei să devină gustul vieții noastre, aici, pe loc în Moldova.”

În cadrul Fondului de Dezvoltare Tematică Inovatorii 2.0 , GAL Colinele Tigheciului, a reușit să motiveze beneficiarii pentru deschiderea propriilor  afaceri.

Dorina Duca, apicultoare, s. Pleșeni, rnul Cantemir:“Nu eram hotărâtă să am propria mea formă juridică. Una dintre condițiile propuse de GAL, a fost înființarea unei forme juridice. Ei m-au motivat ca eu să devin oficial, tânăr antreprenor și să încep să-mi dezvolt afacerea care până la acest moment a fost un hobby.”

În viitorul apropiat, antreprenoarea are intenția de a se dezvolta continuu în acest domeniu, mărindu-și astfel, familia de albine.

În același timp, să obțină și alte produse apicole cum ar fi lăptișorul de matcă, propolis, polen, ceară, dar și o cantitate mai mare de miere.