Ion Chicu va fi premier până la 31 decembrie

Ion Chicu va fi prim-ministru al Republicii Moldova până în data de 31 decembrie.

De la 1 ianuarie, interimatul va fi exercitat de către unul dintre viceprim-miniștrii țării, până la numirea unui alt șef al Cabinetului de miniștri.

Asta au convenit Ion Chicu și președintele Maia Sandu, în urma unei întrevederi.

De asemenea, tot până la 31 decembrie interimatul funcției de ministru al Sănătații, Muncii și Protecției Sociale, ministru al Finanțelor și ministru al Economiei și Infrastructurii, va fi asigurat de miniștrii actuali, respectiv Viorica Dumbrăveanu, Serghei Pușcuța și Anatol Usatîi.

Ceilalți miniștri își vor continua activitatea, relatează premierul Chicu.

Guvernul și-a anunțat demisia miercuri, 23 decembrie.