Investiții pe timp de pandemie

De la începutul lunii februarie, Agenţia de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a recepţionat peste 2600 de cereri din partea producătorilor pentru obţinerea subvenţiilor postinvestiționale.

Valoarea acestora depășește 527 de milioane de lei.

Până în prezent, au fost autorizate spre plată în jur de 1500 de dosare, în sumă de 270 de milioane de lei.

Cea mai mare pondere a solicitărilor din acest an sunt direcționate către procurarea echipamentului, a tehnicii agricole, dar și pentru sădirea plantaţiilor multianuale, modernizarea acestora și defrișarea celor neproductive.

Totodată, se atestă o creștere sporită a investițiilor pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare.

Cele mai multe cereri au fost depuse de fermierii din nordul țării.

Valoarea Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural  pentru anul curent constituie 1,2 miliarde de lei, dintre care 300 de milioane sunt compensațiile pentru atenuarea consecințelor calamităților naturale.