Investiții de peste un miliard de euro în Moldova
Republica Moldova va beneficia de investiții de peste un miliard de euro din partea companiilor private și a instituțiilor financiare internaționale. Anunțul a fost făcut în cadrul primei Conferințe investiționale UE-Moldova, desfășurată astăzi la Chișinău, cu participarea a peste 500 de investitori, reprezentanți ai instituțiilor europene și lideri ai mediului de afaceri.
În cadrul Conferinței Investiționale UE- Moldova au fost prezentate proiecte investiționale în valoare de până la 640 de milioane de euro, selectate prin apelul lansat de Uniunea Europeană și susținute împreună cu instituțiile financiare internaționale. De asemenea, au fost anunțate alte patru inițiative investiționale de amploare, estimate la circa 364 de milioane de euro.
Evenimentul a fost deschis de președinta Maia Sandu, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Președinta Maia Sandu a subliniat că integrarea europeană aduce oportunități economice concrete și contribuie la creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:
„Drumul european înseamnă investiții, locuri de muncă și un viitor aici, acasă. Astăzi salutăm la Chișinău tot mai mulți investitori privați, bănci de dezvoltare și prieteni din UE care vor să ia parte la succesul economic al Moldovei. Munca noastră de zi cu zi e să transformăm parcursul european al Moldovei în oportunități reale pentru oameni, pentru ca toți moldovenii să aibă parte de pace, siguranță și bunăstare.”
La rândul său, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de reformare și a declarat că acestea creează premise favorabile pentru atragerea investițiilor.
MARTA KOS, comisara europeană pentru Extindere:
,,Observăm progresele înregistrate în cadrul reformelor. Acest succes constituie baza succesului viitor al țării dumneavoastră. Schimbarea se apropie de Moldova. O văd deja. Acum, să punem în mișcare cât mai multe proiecte de investiții astfel încât cetățenii Moldovei să le poată vedea și simți. Știu că Moldova poate. Doamnă președintă, ați spus că Moldova este o țară mică, poate în ceea ce privește suprafața și numărul de locuitori. Dar sunteți atât de mari când vine vorba de determinarea voastră europeană.”
Șeful Guvernului a declarat că Republica Moldova traversează o etapă decisivă de transformare economică, susținută de reforme și de apropierea de Uniunea Europeană.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministrul Republicii Moldova:
„Susțin mesajul Martei Kos. Îmi cer scuze că nu avem mai mult spațiu. La anul viitor cu siguranță vom avea nevoie de un loc cu spațiu mai mult, cu siguranță. Vom accelera mai mult la capitolul reformelor dar și investiții. ”
Conferința investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană este dedicată consolidării parteneriatelor economice și promovării oportunităților investiționale din țara noastră.
Citiți mai mult.
Americanii își pot construi ambasada la Chișinău
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.