INUNDAȚII! 100 de mii de persoane au fost evacuate

Aproximativ 100 de mii de persoane au fost evacuate din sate inundate în provincia Punjab din Pakistan, după ce India a deversat mai multe mii de metri cubi de apă într-un râu care străbate cele două ţări, informează agerpres.ro.

Câteva sute de sate din Punjab, o provincie din partea central-estică a Pakistanului, au fost acoperite de apele aduse de o viitură produsă pe râul Sutlej, iar mii de hectare cu terenuri agricole, în special plantaţii, au fost distruse.

„Am salvat 100.000 de persoane şi le-am transferat în locuri mai sigure”, a declarat Farooq Ahmad, purtător de cuvânt al serviciilor de salvare din Punjab.

După ce s-a confruntat cu ploi musonice diluviene care au provocat inundaţii, India a deversat duminică în râul Sutlej aproape 85 de mii de metri cubi pe secundă de apă din rezervoarele sale, potrivit lui Mohsi Naqvi, şeful guvernului din Punjab, cauzând astfel inundaţii în aval, în teritoriul pakistanez.

Digurile construite pentru protejarea localităţilor nu au rezistat şi sute de sate nu mai sunt accesibile prin intermediul căilor rutiere.

Operaţiunile de salvare continuă în zonele inundate, unde autorităţile pakistaneze sunt nevoite să folosească bărci pentru a duce la adăpost bărbaţi, femei, copii şi animale domestice.

„Este prea multă apă aici. Copiilor le este foame şi nu au nimic de mâncat„, a declarat Sidhra Bibi, o locuitoare care s-a refugiat într-o tabără din Kasur, unul dintre cele şapte districte afectate de inundaţii.

„Toate recoltele au fost distruse. Nu mai avem nici măcar o locuinţă„, a adăugat ea.

Autoritatea provincială pentru gestionarea catastrofelor a prevenit că inundaţiile ar putea să se agraveze în zilele următoare, întrucât noi ploi musonice sunt aşteptate în această regiune.

Pakistanul încearcă încă să îşi revină după inundaţiile de mare amploare care au devastat aproape o treime din teritoriul său în 2022, au afectat peste 33 de milioane de oameni şi au făcut peste 1.700 de victime omeneşti.