Intervenții masive pe drumurile naționale și în Capitală: elevii revin la școală
Elevii din Chișinău au revenit la ore cu prezență fizică, în timp ce unele instituții din țară lecțiile se desfășoară în continuare în regim online sau mixt. Între timp, circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar autoritățile au mobilizat sute de muncitori și utilaje pentru a combate poleiul și zăpada.
Pe parcursul nopții, drumarii au împrăștiat peste 1.500 de tone de material antiderapant pe drumurile naționale din nordul, centrul și sudul țării, fiind mobilizate 120 de utilaje speciale și peste 150 de muncitori. Autoritățile avertizează că, pe alocuri, carosabilul rămâne umed sau acoperit cu polei, iar ceața și ninsorile slabe pot reduce vizibilitatea, motiv pentru care șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum.
Și primarul general al capitalei, Ion Ceban, a declarat că toate echipele municipale au fost mobilizate pentru prevenire și intervenție, iar lucrările de curățare a străzilor continuă fără întrerupere.
ION CEBAN, primarul general al capitalei:
„În fiecare zi s-a lucrat continuu, circa 1500 de angajați din toate structurile municipalității și toată tehnica care este în dotare disponibilă. Dacă ieri seara toate accesele către instituțiile sociale, educaționale erau curățate, noaptea a fost nevoie să intervenim din nou. Toată lumea fiind mobilizată începând cu ora 02:00- 03:00 de noapte.”
În sistemul educațional, peste o mie de instituții își desfășoară cursurile cu prezență fizică, iar 121 de școli activează online. Alte 25 în format mixt, cele mai multe fiind în raioanele Anenii Noi, Ștefan Vodă, Călărași și Căușeni.
Citiți mai mult:
Termoelectrica cere ajustarea tarifelor după scăderea prețului la gaze
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.