Îndrăgitul scriitor, Ion Druță, s-a stins din viață

În această dimineață de 28 septembrie, la ora 10:00, la Moscova, s-a stins din viață, îndrăgitul scriitor Ion Druță, la vârsta de 95 de ani. A făcut anunțul oficial Editura Cartier.

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul interbelic Soroca, în prezent în raionul Dondușeni. A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 s-a stabilește la Moscova, Rusia sovietică.

Primele povestiri ale prozatorului au fost publicate la începutul anilor ’50. Operele sale, adunate în 4 volume, Frunze de dorBalade din câmpieUltima lună de toamnăPovara bunătății noastreClopotnițaHorodișteÎntoarcerea țărânii în pământBiserica albăToiagul păstoriei ș.a. fac parte din „fondul de aur” al literaturii naționale contemporane.

Din 1987 Ion Druță a fost președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. A fost decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, a scris piesa Casa Mare, nuvela Ultima lună de toamnă și romanul Balade din câmpie (prima parte a dilogiei Povara bunătății noastre).

În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar la 30 decembrie 1992 membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova. A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie 1995).

La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat și titlul de „Laureat al Premiului de Stat”, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale.

Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” (devenită mai târziu „Moldova Suverană”) și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, La noi în sat, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele Frunze de dorPovara bunătății noastre. În anul 1969 s-a stabilit cu traiul la Moscova, publicând în limbile română și rusă.