INDAGRA FOOD 2025 în centrul atenției la INDAGRA FOOD 2025
Opt companii moldovenești, membre ale Asociației Moldova Fruct, participă în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2025 la expoziția internațională INDAGRA FOOD 2025 de la București, cel mai important eveniment agricol din România. Prezența Republicii Moldova la târg este organizată sub brandul „Taste Makes the Difference” și este susținută de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în cadrul proiectului FAO dedicat promovării lanțului valoric durabil al strugurilor de masă.

IURIE FALĂ, director executiv al Asociației Moldova Fruct:
„Participarea la INDAGRA FOOD 2025 este o oportunitate de a reconfirma reputația fructelor moldovenești ca produse de înaltă calitate, cultivate conform standardelor UE. Evenimentul contribuie la creșterea gradului de recunoaștere a brandului de țară, facilitarea colaborării cu rețelele de distribuție și consolidarea poziției fructelor moldovenești pe piața românească.”
Pe parcursul expoziției, la standul național sunt prezentate fructe recunoscute pentru gustul autentic și calitatea lor superioară, precum strugurii de masă, prunele și merele.
Vizitatorii pot participa la degustări și întâlniri de afaceri cu distribuitori și reprezentanți ai rețelelor comerciale, scopul principal fiind consolidarea poziției produselor moldovenești pe piața românească și extinderea colaborărilor regionale.

România reprezintă una dintre principalele piețe de desfacere pentru fructele din Republica Moldova, datorită proximității geografice, tradiției de consum și preferinței pentru produse naturale din regiune.
În primele nouă luni ale anului 2025, exporturile moldovenești către România au inclus peste 8600 tone de struguri de masă, 8400 tone de prune și 26 mii tone de mere, confirmând interesul tot mai mare al consumatorilor români pentru fructele moldovenești.
Totodată, expoziției INDAGRA FOOD 2025 reunește peste 500 de companii expozante din aproximativ 25 de țări, care își prezintă produsele și tehnologiile inovatoare pe o suprafață de peste 27 mii metri pătrați, iar Asociația Moldova Fruct participă la acestă expoziție pentru al patrulea an.
Citiți mai mult:
Lansarea Academiei GreenFields Moldova: Formare pentru o agricultură durabilă și adaptată schimbărilor climatice
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.