De patru zile, gunoiștea municipiului Strășeni arde mocnit, iar fumul dens s-a extins până în zonele rezidențiale. Flăcările, izbucnite la sfârșitul săptămânii trecute, au fost dificil de stins, astfel că autoritățile locale au cerut sprijinul pompierilor din Chișinău. La fața locului intervin echipe cu autospeciale de mare capacitate, excavatoare și cisterne cu apă.
Deși gunoiștea este amplasată pe un deal, la distanță de centrul orașului, localnicii afirmă că fumul ajunge până la casele lor, îngreunând respirația și afectând calitatea aerului.
„De câteva zile arde. Noi locuim în altă parte a orașului, dar fumul ajunge și acolo”, a declarat un locuitor din Strășeni.
Potrivit autorităților, focul a reizbucnit din cauza arderilor mocnite și a vântului puternic.
„Am încercat cu forțe proprii, dar au apărut focare în diferite zone”, a menționat primarul Valentina Casian. Suprafața afectată este de aproximativ 4,7 hectare, iar cauza preliminară a incendiului ar fi temperaturile înalte generate de descompunerea deșeurilor.
Citiți mai mult:
Aplicarea TVA la importul autovehiculelor, care urma să intre în vigoare din 2026, va fi amânată
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.