Încă 15 autospeciale noi au ajuns la Regia ”Autosalubritate”

Încă 15 de autospeciale noi pentru evacuarea deșeurilor, din cele 30 achiziționate, au ajuns la Regia Municipală „Autosalubritate”. Vehiculele au fost achiziționate în cadrul Proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de Primăria Capitalei și de partenerii străini. Potrivit autorităților, noile autospeciale vor îmbunătăți capacitățile întreprinderii și vor permite oferirea serviciilor mai calitative locuitorilor urbei.

„Autospecialele, cu încărcare din spate a containerelor și cu capacități diferite de transportare a deșeurilor (13 – 16 m3), sunt echipate cu tehnologii moderne, inclusiv pentru compactarea deșeurilor, ceea ce le face mai eficiente și mai economice, contribuind, astfel, la reducerea timpului și costurilor operaționale.”, se menționează în comunicatul Primăriei Municipiului Chișinău. 

Menționăm că, în ultimele șase luni, Întreprinderea Municipală „Autosalubritate” și-a înnoit parcul de autospeciale cu 29 de mijloace de transport.