În zece zile ar putea începe culesul mierii de salcâm

Primăvara târzie a tărăgănat și culesul la albini. Înflorirea pomilor a fost afectată de temperaturile scăzute, cât și de ploile puternice din ultimele două săptămâni. Totuși, apicultorii se pregătesc pentru obținerea mierii de salcâm.

Potrivit președintelui Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova, Ion Maxim, citat de agroexpert.md, în aproximativ zece zile, vremea bună va scoate albinele din stupi și va începe colectarea nectarului.

„Eu nu am ieşit cu stupii la rapiţă, dar colegii  mi-au spus că albinele s-au dezvoltat foarte bine. Ba mai mult, albinele au început să roiască, s-au dezvoltat natural și au început să se înmulțească. Este foarte important să fim atenți și să asigurăm formarea familiilor noi. Totodată, trebuie să pregătim stupii înainte de culesul de salcâm, se controlează fiecare ramă, pentru a vedea care este starea acestora”, a menționat specialistul.

În ceea ce privește calitatea culesului, apicultorul este destul de optimist, chiar dacă ploile recente, însoțite de grindină, au fost puternice.

”Totul depinde de evoluția vremii. Dacă mai plouă așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, floarea de salcâm, care este foarte sensibilă, crește rapid şi se va scutura. Sperăm că vor fi zile însorite și albinele vor putea colecta nectarul. În această perioadă, atenția noastră este axată pe mărirea familiilor, ca să fie pregătite pentru cules. Desigur, trebuie să le protejăm de stropirea cu pesticide, care este în toi acum în câmpuri și care prezintă un pericol mare“, a spus apicultorul.

De asemenea, Ion Maxim s-a arătat îngrijorat și de furtul de stupi, problemă sesizată și de alți prisăcari.