În nordul țării au fost depistate două cazuri de pestă porcină

Încă două cazuri de pestă porcină africană au fost înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor este vorba despre un caz la un porc domestic, înregistrat în raionul Dondușeni, localitatea Codrenii Noi și un alt caz la un mistreț, în raionul Briceni, comuna Bogdănești.

Potrivit ANSA, în legătură cu situația creată, a fost restricționată transportarea porcilor din exploatațiile non-profesionale din raioanele Donduşeni şi Briceni către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale, precum și plasarea pe piața a produselor parvenite de la acestea.

Amintim că, de la începutul anului 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate, în total, cinci focare de pestă porcină africană: patru au fost depistate la mistreți și un caz la un porc domestic.