În acest an, un kg de caise din prima recoltă va costa mai scump

În această săptămână, urmează să înceapă sezonul de comercializare a primelor loturi de caise timpurii – soiurile „Tsunami”, „Spring Blush” și „Bucuria”, care sunt cultivate în sudul țării, scrie bursa agricolă Agravista cu referire la EastFruit.

În ciuda vremii relativ răcoroase înregistrată în cea mai mare parte a primăverii din acest an, prima recoltare a caiselor va avea loc cu câteva zile mai devreme decât anul trecut. Având în vedere vremea caldă de la începutul primelor zile de vară, perioada dintre coacerea soiurilor de caise cu maturare timpurie și medie va fi și ea relativ scurtă, nu mai mult de zece zile.

De obicei, practic întreaga recoltă de caise timpurii este absorbită de piața internă a ţării. În ciuda faptului că începutul noului sezon de comercializare se apropie, majoritatea producătorilor încă nu s-au determinat asupra nivelului inițial al prețurilor angro pentru caise.

Un preț acceptabil pentru producătorii agricoli, conform menţiunilor lor, ar fi unul de aproximativ 45-50 lei/kg, fiind cu aproximativ 20-25% mai mare decât nivelul costurilor de pornire la caise de anul trecut.

În supermarketurile din Chișinău, au apărut la începutul acestei săptămâni caise importate din Turcia, ambalate în tăvi de plastic. Prețul pentru acestea variază în jurul a 85-90 lei/kg, iar la sfârşitul săptămânii trecute au scăzut până la 70-75 lei/kg.