În 2021, în Republica Moldova nu a fost înregistrat nici un caz de rabie umană

 

Conform datelor prezentate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, pe parcursul ultimului an, nu s-a înregistrat nici un caz de rabie umană în Republica Moldova.

Datele ANSP denotă că pe parcursul anului trecut numărul animalelor depistate cu rabie s-a diminuat semnificativ, de la 82, în anul 2020, la 20, în 2021. Situația ar putea fi condiționată de diminuarea numărului vulpilor bolnave, depistate în această perioadă, ele fiind principala sursă de infecție.

Rabia este o boală comună animalelor și oamenilor, fiind transmisă cu saliva infectată prin muşcături, zgârâieturi a animalelor bolnave.

Un rol deosebit în activitățile de prevenție a acestei boli aparţine populaţiei, care trebuie să întreprindă măsuri de limitare a accesului vulpilor și altor carnivore sălbatice în gospodării, de excludere a contactului acestora cu animalele domestice.

 

Persoanele mușcate de animale trebuie să respecte anumite reguli:

  • Rana să fie spălată cu săpun sub apă curgătoare
  • Să fie prelucrată cu tinctură de iod
  • Obligatoriu, se va solicita asistența medicală specializată