Ieșim în natură, dar cu restricții

Odată cu începutul sezonului estival, oamenii au voie să meargă în păduri, parcuri și la plajă, însă în grupuri mai mici de trei persoane, cu excepția membrilor unei familii, anunță autoritățile.

Celor de vârsta a treia, oficialii le recomandă să petreacă cât mai mult timp acasă, iar în spațiul public să iasă doar dacă au o necesitate stringentă. Vârstnicii pot ieși doar în cazul în care au deplasări în interes de serviciu, la magazin, la medic, când activitatea nu poate fi desfășurată la distanță sau din alte motive ce nu pot fi amânate.

Se interzice aflarea copiilor pe terenurile de joacă. Odată ieșiti, minorii trebuie să respecte măsurile sanitare, iar părinții să fie responsabili.

Membrii CNESP au mandatat comisiile teritoriale să instituie stare de urgență în sănătate publică la nivel local. Decizia a fost luată după ce magistrații Curții Constituționale au anulat hotărârea Parlamentului cu privire la stabilirea acesteia în perioada 1 aprilie-30 mai.