HoReCa luptă să reziste

Domeniul HoReCa a fost unul dintre cele mai afectate de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, înregistrând cele mai mari pierderi, se arată într-un studiu realizat de Institutul Muncii.

Activitatea sectorului s-a redus cu 80 la sută, mulți dintre proprietari au dat faliment ori au fost nevoiți să-și concedieze o parte din angajați.

Astfel, nedumeriți de inacțiunile întreprinse de autorități în această perioadă, experții vin cu un șir de recomandări, care, posibil, vor putea redresa situația.

”Deciziile luate de Guvern trebuie să fie specifice și să fie discutate cu reprezentanții domeniului. Sectorul  necesită politici cu impact direct asupra necesităților economice – subvenționarea angajărilor, chiar achitarea unei părți a salariului în cazul când agenții economici au trimis lucrătorii în șomaj tehnic, garanții de stat pentru creditele luate în această perioadă. Este acea măsură care prevede într-un fel etapizarea restituirii dobânzilor, dar totodată, mulți din sector nu dispun de proprietăți, imobile care ar putea fi gajate pentru a lua credite. Drept urmare, ar fi fost bine ca să fie garantate creditele respective de către stat. Să fie anulate împrumuturile preferențiale și chiar să fie anulate și amenzile”, menționează Sergiu Iurcu, expert în domeniul social-economic

Restaurantele și cafenelele din Moldova s-au închis la 16 martie 2020.

Localurile și-au reluat activitatea, începând cu 15 iunie, fiind obligate să respecte un șir de restricții, care ulterior au fost prelungite de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică până în data de 15 februarie.