HoReCa, disperată

Reprezentanții din sfera HoReCa cer moratoriu pe controale, anularea impozitelor și a taxelor, achitarea șomajului tehnic de stat lucrătorilor. Dar și declararea forței majore în industrie, fapt ce le-ar permite renegocierea prețurilor pentru chirie.

În cadrul audierilor publice organizate de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, ei au mai solicitat anularea unor restricții ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Angajatorii invocă lipsa unui echilibru între interdicții si suport. Ei s-au plâns că au ajuns la nivelul de 60-70 la sută din cifra de afaceri, dar li se cer aceleași taxe, au aceleași cheltuieli legate de chirie și de serviciile comunale.

Pe de altă parte, responsabilii de la sănătate spun că aceste restricții, inclusiv închiderea localurilor după ora 22.00, sunt impuse de situația alarmantă provocată de COVID-19, ceea ce a dus la creșterea numărului de pacienți în stare gravă în spitale.

Fără măsurile care țin de aglomerație și nerespectarea regulilor de protecție, este imposibil. Alte țări au impus interdicții și mai dure pentru a reduce numărul cazurilor de contaminare.

Reprezentanții Ministerului Economiei confirmă că HoReCa a avut de suferit cel mai mult în urma crizei pandemice, pentru că activitatea acestui sector presupune cea mai mare interacțiune cu oamenii.

Datele arată că în domeniu activează mai bine de 13.000 de persoane.

Potrivit autorităților, pentru anul curent sunt prevăzute aproximativ 200 de milioane de lei în scopul subvenționării locurilor de muncă, iar o parte din acești bani ar putea fi alocați și acestei ramuri.

Anterior, agenții economici din HoReCa au protestat de mai multe ori. Ultima dată, s-a întâmplat la 14 ianuarie, când luminile din mai multe localuri din capitală au fost stinse în semn de protest. Ei au cerut atunci să li se permită să activeze conform unui program obișnuit.