Guvernul va prelua controlul asupra activelor de exploatare a zăcămintelor de gaze și țiței din sudul țării

Statul își va întoarce gazul și petrolul din sudul țării. Zăcămintele de hidrocarburi de la Văleni, Cahul urmează să revină în proprietatea statului ca urmare a expirării contractului de concesiune și a constatării unor nereguli majore în exploatarea zăcămintelor. Statul intenționează să preia activele printr-o decizie aprobată la ședința Guvernului.

”Încetarea dreptului de folosință a zăcămintelor de hidrocarburi transmis în baza acordului de concesiune între Guvernul Republicii Moldova și compania de gestiune și exploatare a resurselor REDECO LTD și constituirea comisiei de preluare întru realizarea transmiterii unilaterale a bunurilor și drepturilor patrimoniale ce decurg din acordul menționat”, a menționat directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

În anul 1995 Guvernul a concesionat zăcămintele companiei americane „Redeco” LTD, iar în 2007 printr-un acord de concesiune zăcămintele au ajuns să fie exploatate de o companie privată, aflată în prag de faliment. În noiembrie 2020 a fost constituită Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile, care a constatat că pe parcursul anilor 1995-2022, zăcămintele de hidrocarburi de petrol și gaze au fost exploatate cu o multitudine de abateri legale, cauzând statului prejudicii financiare și de mediu. Comisia a mai constatat că de la primele extrageri și vânzări de țiței și gaze, firma nu a achitat impozite utilizarea subsolului de 62,5 milioane de lei.

”Da, Republica Moldova are zăcăminte, are gaz natural și are țiței. Respectiv înțelegem că este un prim-pas. Înțelegem că cei care au beneficiat prea mulți ani de incertitudinea la acest subiect, se vor revolta, dar suntem pregătiți juridic și obiectiv de a face față și de a apăra interesele țării”, a punctat  directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

Potrivit proiectului de hotărâte, va fi instituită o comisie care va realiza transmiterea unilaterală a bunurilor și drepturilor nominalizate, în legătură cu încetarea dreptului de exploatare a zăcămintelor vizate. Menționăm că într-o investigație realizată de Ziarul de Gardă se arată că exploratorii de „aur negru” moldovenesc au sărăcit bugetul de stat de-a lungul timpului cu sute de milioane de lei din exploatarea gratuită a subsolului țării. În lipsa unui acord cu statul și fără licență, o companie privată continuă să exploateze rezervele de pe teritoriul satului Văleni, raionul Cahul, de unde anual sunt extrase în jur de 6500 de tone de țiței. Acestea ar ajunge în cisternele unor intermediari din lumea kickboxingului, iar apoi sunt vândute în România.