Gunoiul aruncat la întâmplare, o problemă greu de rezolvat

Vrem ca în Europa, dar ne lipsesc cei șapte ani de acasă. Locuitorii din Bălți se plâng că majoritatea platformelor de deșeuri din oraș, amenajate recent, nu și-au găsit rostul. În loc să lase gunoiul în tomberoane, oamenii îl depozitează alături. Ei aruncă nestingherit materiale de construcții, mobilă veche, resturi vegetale și chiar cadavre de animale, relatează nordnews.md.

„Asta este cultura omului. Ar trebui să urmărim cine aduce acest gunoi, să luam gunoiul și să-l aruncăm la el acasă”

Cei care trăiesc în preajma Lacului Orășenesc au sperat că vor scăpa de mizerie și mirosul insuportabil, însă nimic nu s-a schimbat. În timpul filmărilor acestui reportaj, un șofer a coborât din mașină și a aruncat la întâmplare o sacoșă mare cu gunoi. Astfel de cazuri sunt multe, iar făptașii ar trebui amendați.

„Acolo trebuie să fie instalată o cameră de supraveghere, pentru că aici vin mașinile și descarcă câte opt-zece saci. Atunci când încă nu era această amenajare, era un dezastru, dar și acum, vedeți că este mizerie.”

„Societatea trebuie educată, încă din copilărie, ca să nu arunce pe unde nimerește. Aici nu va fi niciodată ordine, locuitorii de la Bălți-ul Nou aduc aici gunoiul, toți cei cu mașinile se opresc și aruncă aici.”

„Nu sunt educați, ce părerea mai pot avea. Alte țări cum au reușit să se civilizeze, dar pe noi ce ne încurcă?”, au spus oamenii.

La câțiva metri distanță de primărie, descoperim același tablou dezolant.

„Oamenii sunt inculți, îndeosebi tinerii. Copii, atunci când părinții nu-i supraveghează, aruncă gunoiul acolo pe unde nimeresc. Aici trebuie să reeducăm societatea.”

„Oamenii noștri sunt săraci nu doar din punct de vedere financiar, dar moral și duhovnicește, nu avem cultură. Progresul acestui stat trebuie început nu cu partea materială, dar cu latura morală, pentru că pentru aceste servicii se cheltuiesc bani”, au menționat localnicii.

Administrația întreprinderii care evacuează deșeurile din oraș susține că iresponsabilitatea locuitorilor provoacă pierderi la buget. Din cauza volumului mare de gunoi, autospecialele se defectează des.

„Noi avem 68 de locuri autorizate pentru urnele de gunoi, după colectare, gunoiul este evacuat la Biliceni – Țambula. Oamenii nu înțeleg un lucru, mobilierul sau tehnica de uz casnic nu se arungă la gunoi. Tehnica se defectează pentru că în tomberoanele de gunoi sunt aruncate și rămășițe de la animale. Conform legii, acest lucru este interzis. În perioada estivală, evacuarea deșeurilor se va organiza de două ori pe săptămână,” a declarat Iurii Hmarnîi, administratorul ÎM „DRCD”.

Iurii Hmarnîi, administratorul ÎM „DRCD”

Lunar, întreprinderea municipală „Reparații și Construcții Drumuri Bălți” achită până la 360 de mii de lei pentru evacuarea deșeurilor menajere din oraș.