Grosu: Exportul grâului trebuie interzis de urgență

Exportul grâului din rezerva de stat ar trebui interzis. De această părere este deputatul Igor Grosu, care într-o conferință de presă a declarat că în contextul scumpirii pâinii, activitatea trebuie imediat oprită.„Acest grâu, urgent trebuie să ajungă la brutării, la morile care produc făină pentru a opri și reîntoarce prețul la pâine așa cum a fost. Noi am spus foarte clar că a fost secetă, am obținut numai jumătate din roadă, iar grâul care este acolo, trebuie să rămână în țară și când vom avea certitudinea că roada va fi bună și prețurile vor fi stabilizate, atunci vom reveni la această decizie.” a declarat IGOR GROSU- deputat.

Potrivit parlamentarului, în magazine, costurile la pâine sunt, deja, mărite. De vină s-ar face toți șefii instituțiilor, care au permis ca grâul să fie exportat. Iar de suferit vor avea cetățenii.

„Grâul țării, trebuie să rămână în țară și folosit pentru a nu jăcmăni și umili în continuare oamenii. Imaginați-vă familii cu 3-4 copii, care zilnic consumă câte 2-3 pâini și merg la magazine. Eu azi dimineață am primit telefon din sat și când au mers la magazin au văzut surpriza, pâinea care costa 5 lei acum este 6 lei, cea care e 7 lei, acum este 8 lei.” a menționat IGOR GROSU- deputat.

Igor Grosu a mai făcut apel către premierul interimar, Aureliu Ciocoi, să convoace o ședință de Guvern și să ia măsuri urgente.