Gheorghe Urschi, în stare critică la spital

Umoristul Gheorghe Urschi se află în stare critică la terapie intensivă. Anunțul a fost făcut de fiica sa Liliana pe rețelele de socializare. Într-un video ea a declarat că ia în calcul un transfer urgent al tatălui său în străinătate pentru tratament.

Liliana Urschi a precizat că Gheorghe Urschi a fost internat pe 9 martie, iar a doua zi a fost operat.

LILIANA URSCHI, fiica: 

,,Starea lui este critică și, cum s-a spune tehnic, este menținută pe resurse externe. Nu voi intra în detalii, dar una după alta în avalanșă s-au derulat procesele înrăutățire. Vedem că medicii încearcă să facă tot ce pot, dar tata trăiește încă.’’

Gheorghe Urschi, supranumit „regele umorului moldovenesc”, s-a născut pe 18 ianuarie 1948 în Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, și a absolvit în 1970 Școala de Teatru „Boris Șciukin” din Moscova. De peste patru decenii, artistul a încântat publicul ca actor, regizor și scriitor, scriind piese de teatru, cărți și realizând spectacole și emisiuni memorabile. Pe parcursul carierei sale, Gheorghe Urschi a fost distins cu numeroase premii și titluri printre care: Ordinul Republicii, titlul de Artist al Poporului, Premiul Național și Cetățean de Onoare al Chișinăului. În 2011, a suferit un atac cerebral, iar pentru a se recupera a făcut reabilitare în Israel.

Citiți mai mult:

Alertă sanitară: focare de rabie și caz de pestă porcină în țară

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.