Gheorghe Arpentin, pe final de mandat la șefia ONVV

0 107

Gheorghe Arpentin, primul cetățean moldovean cu funcție înaltă la OIV, pe final de mandat la șefia Oficiului Național al Viei și Vinului: Programe de asigurarea a calității, extinderea pe noi piețe externe și cel mai mare număr de medalii pentru Vinul Moldovei

Timp de patru ani, în calitate de director al Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a implementat o serie de programe și a venit cu inițiative inovative pentru sectorul vitivinicol din Republica Moldova. În această perioadă, țara noastră a devenit mult mai vizibilă la nivel internațional, inclusiv datorită colaborării cu experții străini și presa de specialitate din întreaga lume, iar Vinul Moldovei a reușit să se evidențieze la cele mai prestigioase  concursuri mondiale de specialitate și să acumuleze cele mai mare număr de medalii din istorie, care confirmă calitatea înaltă a acestora.

Competentele în științe tehnice, dar și experiența acumulată în stagiile de studiu din Franța au fost transpuse în cele mai importante proiecte realizate între anii 2016-2020. Printre acestea se numără: proiectul „Strategia Vinul Moldovei 2030”, lansarea sistemului informațional automatizat „Registrul Vitivinicol”, programe de asigurare a calității produselor vitivinicole, dar și evenimente organizate, în premieră, destinate reprezentanților sectorului alături de zeci de campanii ample de promovare pe cele mai mari piețe de desfacere.

Doctor habilitat în științe tehnice, Gheorghe Arpentin a deținut funcția de director al Oficiului Național al Viei și Vinului între anii 2016-2020. Gheorghe Arpentin este unul dintre cel mai cunoscuți profesioniști moldoveni în rândurile experților internaționali. Iar în perioada mandatului său a fost ales să conducă comisia „Siguranță și Sănătate” din cadrul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), devenind astfel primul cetățean al Republicii Moldova cu o funcție importantă în cadrul organizației internaționale care studiază din punct de vedere științific și tehnic sectorul vitivinicol mondial, vinul și produsele derivate din viță-de-vie. Este membru al asociațiilor internaționale de profil de peste hotare, iar anterior a fost președintele Uniunii Oenologilor din țară, primul președinte al Uniunii Vitivinicole a Regiunii geografice „Valul lui Traian”, fondator și mai apoi Președinte al Asociației Micilor producători de vinuri. În prezent, gestionează o podgorie de 25 ha de viță-de-vie și produce  vinurile marca „Pelicanul Negru”.

Calitatea și autenticitatea Vinului Moldovei – o prioritate

Pentru asigurarea calității și competitivității produselor vitivinicole, alături de echipa ONVV, Gheorghe Arpentin a implementat proiecte de valorificare a vinurilor cu IGP/DOP. Anual, suprafețele alese pentru producerea acestei categorii de vin au crescut cu aproximativ  25%, iar în procesul de monitorizare a trasabilității producerii produselor vitivinicole cu IGP au fost incluse10 000 de hectare și 80 de vinării. Mai mult, doar în ultimii ani, filiera asigurării calităţii și conformităţii produselor vitivinicole a fost lansat Sistemul informațional automatizat care asigură imparțialitatea și corectitudinea comisiei de degustare și a fost obținută certificarea în sistemului de management al calității (ISO).

„Strategia Vinul Moldovei 2030”, proiect de referință pentru dezvoltarea ulterioară a sectorului vitivinicol, a fost elaborată în ultimii ani, cu participarea experților străini, profesioniști recunoscuți în domeniile lor de activitate (viticultură, producerea vinului, educație-cercetare-inovații, mediul de afaceri și reglementări, marketing și comunicare, divinul și băuturile pe baza distilatelor din vin).  Documentul se aliniază astfel prevederilor Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”, ale Strategiei Naționale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, ale Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 și ale Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

La fel, au fost desfășurate o serie de acțiuni în scopul promovării tehnologiilor avansate și a inovațiilor în domeniul viticulturii și vinificației, în vederea fortificării calității produselor vitivinicole moldovenești. Astfel, implementarea noilor tehnologii a fost structurat în jurul a patru proiecte fundamentale: „Struguri de Calitate”, „Terroir Viticol”, „FlaveDor”, „Academia Vinul Moldovei”, PQUP&Mentorat mici producători .

În scopul diseminării cunoștințelor și tehnologiilor moderne, în anul 2017, a început să fie organizată Conferința Națională a Filierei Vitivinicole – eveniment bi-anual – pe parcursul căreia erau anunțate date despre producția de struguri, despre recoltă dar și informații despre exporturi. La fel, ONVV a devenit principala sursă de informații despre situația din sector, iar în urma unei colaborări cu Serviciu Vamal și platforma ASYCUDA a fost elaborată o analiză operațională de calitate despre volumul exporturilor și importurilor și a fost lansată revista electronică despre starea industria INFOWINE.

Vinul Moldovei – o prezență vizibilă pe piețele internaționale

Fiind conștient de principalele provocări ale sectorului,  alături de echipa ONVV, dar și cu suportul experților străini, Gheorghe Arpentin a fost implicat în implementarea strategiei de valorificare a imaginii Vinului Moldovei prin programe de marketing.

Unul din cele mai mari succese ale mandatului a fost atribuirea titlului de „cea mai premiată țară din Europa de Est” și sutele de medalii câștigate. Anual, la nivel internațional, au fost organizate peste 30 de eveniment pe piețele externe, dintre care mai mult de o treime dintre aceste sunt expoziții reprezentative ale industriei, care au generat zeci de campanii PR internaționale în favoarea Vinului Moldovei, cu vizibilitate în sute de  publicații online.

La fel, pentru prima dată, în 2019, a fost organizat Summitul jurnaliștilor străini, reprezentanți ai presei de specialitate de talie mondială din domeniul vinului. Evenimentul a generat 65 de articole publicate în presa internațională despre Vinul Moldovei, dar și 10 apariții în media naționale. La fel, după vizitele experților străini, despre sectorul vinicol din Moldova au scris publicațiile internaționale Forbes, Reuters, LePoint, Maininger, The Economist, Somelier International, La Vigne, Terres du Vins etc.

Pentru prima dată, Ziua Națională a Vinului a crescut vizibil, s-a extins sa spațiu de desfășurare și a fost organizată după noi standarde de calitate. Timp de 2 ani la rând, cea mai reprezentativă sărbătoarea națională a fost marcată în România – piață principală de export. La fel, evenimentul desfășurat după un nou concept dictat de pandemie a adunat 170 de participanți la primul webinar online transcontinental, care a fosr găzduit de Jamie Goode, scriitor și jurnalist de vinuri.

Valorificarea rezultatelor obținute în cadrul diferitor concursuri internaționale de vinuri  s-a transpus și în prima ediție a revistei informative „Catalog al vinurilor de aur ale Moldovei”, iar creșterea vizibilității ofertei oenoturistice  a fost promovată prin intermediul  primului ghid dedicat turismului vinicol din Moldova, care a fost tradus în 7 limbi.