Franța și-a marcat Ziua Națională printr-o impresionantă paradă militară
Militarii Armatei Naționale au defilat la parada de Ziua Națională a Franței. Contingentul Republicii Moldova a participat la ceremonia militară organizată pe bulevardul Champs-Élysées din Paris, alături de militari din mai multe state europene. Evenimentul a reunit mii de militari, tehnică de ultimă generație și lideri europeni.
Ediția din acest an s-a desfășurat sub tema „Redeșteptarea strategică a Europei”, un mesaj prin care autoritățile franceze au evidențiat capacitatea armatei de a conduce operațiuni multinaționale și angajamentul pentru consolidarea securității europene.
La paradă au participat aproximativ 6.700 de militari, aproape 100 de aeronave, peste 300 de vehicule militare și contingente din mai multe state europene. Ceremonia a fost prezidată de președintele Emmanuel Macron și a reunit peste 20 de șefi de stat și de guvern.
Printre cei care au defilat se numără militari din statele care fac parte din „coaliția voluntarilor”, precum și un contingent ucrainean. Totodată, au fost omagiați militarii francezi dislocați pe flancul estic al NATO, inclusiv cei aflați în România.
Festivitățile au început încă din ajun, cu un spectacol de lumini în jurul Turnului Eiffel.
Ziua Națională a Franței este celebrată anual la 14 iulie, în memoria asaltului asupra Bastiliei din 1789, moment care a marcat începutul Revoluției Franceze și nașterea Republicii Franceze.
Citiți mai mult.
Motorina și benzina se scumpesc din nou
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.