Franța donează Moldovei peste 230.000 de doze Moderna

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a recepționat un lot de 230.000 de doze de vaccin Moderna, oferit gratuit de Franța prin platforma COVAX. Potrivit responsabililor, antidotul va fi distribuit în centrele de sănătate publică din țară, iar termenul lor de valabilitate este martie, 2022.

Svetlana Nicolaescu, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății: „Vreau să-mi expun un profund sentiment de recunoștință în adresa Guvernului Franței și poporului francez pentru acest suport de care beneficiază Republica Moldova, în calitate de vaccin împotriva Covid-19, vaccin Moderna”.

La sfârșitul lunii trecute, Republica Moldova  a recepționat primul lot de vaccin Spikevax, produs de compania Moderna. Mai exact, era vorba despre 50.400 de doze de vaccin donate prin intermediul Platformei COVAX.

În momentul de față, autoritățile afirmă că, în Moldova, stocurile de vaccin AstraZeneca, Johnson&Johnson și Sputnik s-au epuizat, așa că cei care optează pentru vaccinare sau pentru doza booster vor avea mai puține soluții la îndemână.