Un căruțaș a fost lovit de o mașină. La volan era șeful Ocolului Silvic Edineț

Un bărbat a ajuns la spital, după ce căruța în care se afla a fost lovită de un automobil. La volanul mașinii, de model Dacia Duster, s-ar fi aflat Veaceslav Chiriac, directorul Întreprinderei de Stat „Întreprinderea pentru silvicultură Edineţ”, susțin sursele Deschide.MD. Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08:40, la ieșire din satul Ocnița, raionul Ocnița.

Potrivit informațiilor, șoferul automobilului nu ar fi ținut cont de distanța față de mijlocul de transport cu tracțiunea animală și l-a lovit din spate. Căruțașul, un bărbat de 69 de ani, afost transportat în stare stabilă la SR Ocnița, preventiv fiindu-i stabilită diagnoza TCC (traumă cranio-cerebrală).

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de oamenii legii.

 

Foto: Deschide.MD

În contextul acestui caz, ținem să menționăm că, automobilul care ar fi provocat accidentul se regăsește și într-o investigație realizată de Ziarul de Gardă, în care este vizat și Veaceslav Chiriac. (AICI – min. 1:07)

Foto: captură video – Youtube/ZdG