Fondul de subvenționare va crește, promite ministrul Agriculturii

După operarea modificărilor la bugetul de stat pe anul 2023, care este planificată pentru aprilie, Fondul de subvenţii de stat pentru agricultură va creşte cu 624 de milioane de lei.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, acest lucru a fost declarat de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, în cadrul şedinţei Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană.

În prezent, bugetul Fondului de subvenţii în agricultură este de 1,5 miliarde de lei.

Ministrul consideră că Moldova dispune şi de alte surse financiare pentru modernizarea agriculturii.

„O sursă în valoare de 155 de milioane de lei, din care cinci milioane vor merge către Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi în Agricultură (AIPA) şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA). Alte 50 de milioane de lei vor fi acordate direct, prin AIPA, sub formă de subvenţii sau granturi pentru agricultură”, a spus ministrul.

Vladimir Bolea a mai spus că agenţia franceză de investiţii urmează să investească 40 de milioane de dolari în refacerea sistemelor de irigare din Moldova, cu scopul de a sprijini fermierii, în primul rând fermele mici şi fermele ţărăneşti.