Festivalul Internațional GUSTAR 2016

GUSTAR, cel mai mare festival muzical al anului, a revenit spectaculos la începutul lunii august, cu cea de-a VI-a ediție. La actuala ediție, spațiul destinat amplasării corturilor a fost amenajat pe o peninsulă separată, supranumită și Peninsula Vacanței. Zona distracției și zona odihnei au fost izolate, sporind astfel confortul oaspeților care au ales să se odihnească la natură după o zi plină de activități distractive. Pentru amatorii de istorie și excursii au fost organizate tururi gratuite prin Parcul Orheiul Vechi, care au inclus principalele obiective din zonă. De asemenea, în cadrul festivalului GUSTAR a avut loc și cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional „CIVIC FEST: Moldova pentru cetățeni”, care a reunit sub genericul „Zilele Societății Civile” oameni frumoși cu proiecte de succes și a încântat participanții prin concerte şi expoziţii de artă, ateliere de creaţie şi expoziţii hand made.