Festivalul „Cireșar” din comuna Trușeni, o celebrare a tradiției și comunității

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Cireșar”, desfășurat în comuna Trușeni, municipiul Chișinău. Evenimentul, devenit deja o tradiție locală, a reunit localnici și vizitatori din împrejurimi într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, bucate tradiționale, cireșe proaspete și multă voie bună.

În discursul său, șefa statului a lăudat spiritul harnic al comunității și a evidențiat rolul livezilor de cireșe în conturarea identității locale. Maia Sandu a subliniat faptul că producătorii din Trușeni sunt apreciați în întreaga țară pentru eforturile lor, chiar și în condiții climatice dificile. Ea a remarcat dezvoltarea continuă a localității, mulțumită implicării directe a cetățenilor.

Festivalul „Cireșar” a inclus și un târg de vară cu produse locale, unde vizitatorii au putut descoperi roadele muncii producătorilor din regiune. De asemenea, a fost organizată o expoziție de artizanat și fotografie, care a pus în valoare talentul meșteșugarilor și frumusețea peisajelor locale. Participanții s-au bucurat și de zone de agrement și gastronomie tradițională, unde au gustat din bunătățile autentice ale bucătăriei moldovenești, într-o atmosferă caldă și prietenoasă.

Festivalul „Cireșar” este organizat de Primăria Trușeni și are ca scop promovarea valorilor tradiționale, a producției locale și a coeziunii comunitare. Evenimentul aduce laolaltă artiști, meșteșugari și localnici, contribuind la păstrarea spiritului autentic moldovenesc.

Citiți mai mult:

Acvacultura se reformează: Sprijin, reguli clare și acces la piața europeană

Pomușoarele – fructele mici care împing economia Moldovei spre export și consum record

 

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.