Fermierii: ”Un motiv suplimentar pentru proteste masive”

La 13 aprilie a fost înregistrată inițiativa legislativă a președintelui comisiei parlamentare pentru agricultură privind modificarea legii cu privire la Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Proiectul a fost coordonat în urma mai multor discuții cu Asociația Forța Fermierilor și prevede extinderea semnificativă a numărului de beneficiari ai Programului și majorarea sumelor rambursate în cadrul acesteia, anunță reprezentanții Asociației într-un comunicat de presă.

”Atragem atenția că în situația multiplilor crize, care au afectat concomitent sectorul agrar, și decapitalizării enorme a ramurii, restituirea TVA a fost  unicul ajutor financiar din partea statului, care, din păcate, a fost acordat cu întârziere și cu multe deficiențe, care urma să fie corectate prin proiectul domnului Alexandru Trubca.

Remarcăm că la ultima întâlnirea cu domnul prim-ministru agricultorii au primit promisiunea dlui Recean că problema respectivă deja este soluționată, totul a fost coordonat și în scurt timp modificările respective vor fi avizate pozitiv de Guvern și votate la următoarea ședință a Parlamentului în 2 lecturi.

Cu părere de rău, azi, în cadrul ședinței cabinetului de miniștrii, Ministerul Finanțelor a prezentat un aviz asupra inițiativei deputatului Trubca, care, practic, respinge cele mai importante prevederi ale proiectului de lege, ceea ce blochează aprobarea inițiativei în cauză la Parlament.

Mii de agricultori au așteptat aceste modificări din ianuarie 2023. Asociația Forța Fermierilor nu are explicații pentru poziția ministerului Finanțelor, mai ales în contextul ultimelor angajamente din partea guvernului. Cu mare regret constatăm că pentru producătorii agricoli a apărut un motiv suplimentar pentru proteste masive”, menționează Asociația Forța Fermierilor.