Fermierii ar putea beneficia de moratoriu și compensații: autoritățile discută măsurile
Parlamentul și autoritățile din domeniul agricol discută în prezent măsuri menite să sprijine fermierii afectați de crize economice și calamități naturale. Printre acestea se numără instituirea unui moratoriu temporar asupra executărilor silite și acordarea de compensații financiare pentru anumite culturi agricole. Inițiativele urmăresc prevenirea falimentelor în lanț, stabilizarea activității în sectorul agricol și oferirea unui cadru clar de colaborare între fermieri și creditori.
SERGIU VEȘCA, director executiv Federația Națională a Fermierilor:
„Inițiativa a fost pentru fermieri și nu numai pentru fermieri. După cum știți am avut iarăși un an problematic într-o zonă a țării, în sud, și fermierii din nou au intrat în incapacitatea de plată și au cerut de la Federația Națională o implicare ca să soluționăm aceasta situație.”
Sergiu Gherciu, secretar general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a vorbit despre măsurile pregătite de autorități pentru sprijinirea fermierilor și soluționarea problemelor din sectorul agricol.
SERGIU GHERCIU, secretar general al ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare:
„ Totodată, am mers în teritoriu cu două instrumente pe care ne propunem să le folosim pentru soluționarea problemelor. Vorbim de un proiect de lege privind instituirea moratoriului la executările silite și, al doilea, de compensația pentru anumite culturi de grupa a doua. Aici ne referim la floarea-soarelui și porumb. Este un proiect aflat în etapa de finalizare, și ne propunem cât mai curând să-l votăm, pentru a acorda anumite sume financiare fermierilor, care au actele de constatare pentru anul 2025.”
Șefa secției juridice din cadrul Uniunii Executorilor Judecătorești, a explicat rolul executorului judecătoresc și condițiile în care acesta poate modifica sau eșalona măsurile de executare.
OLGA BACIU, șefa secției juridice, Uniunea Executorilor Judecătorești:
„ De fapt, executorul judecătoresc este acea persoană, care pune în aplicare un document deja executoriu, care i-a fost înmânat spre executare. Respectiv, în cazul în care debitorul dorește fie eșalonarea plăților, fie modificarea unor măsuri de executare, executorul le poate realiza doar dacă creditorul își dă acordul.”
În context, inițiativele autorităților și explicațiile specialiștilor arată că măsurile propuse, moratoriul asupra executărilor silite și compensațiile pentru anumite culturi, vizează atât protejarea fermierilor aflați în dificultate, cât și asigurarea unui cadru clar pentru aplicarea legii și colaborarea cu creditorii.
Citiți mai mult:
România, cea mai scăzută rată de consum de fructe și legume din UE – AgroTV
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.