Fermieri: ”Situație dezastruoasă în domeniul creditării sectorului agrar”

Asociația Forța Fermierilor atrage repetat atenția asupra situației dezastruoase în domeniul creditării sectorului agrar. Potrivit lor, în pofida promisiunilor unor demnitari de stat, procesul reeșalonării creditelor bancare pentru majoritatea fermierilor mici și mijlocii stagnează.

Reprezentanții Asociației declară că, instituțiile financiar-bancare deseori refuză restructurarea împrumuturilor sau propun niște condiții drastice pentru realizarea acestor operațiuni. În același timp, potrivit agricultorilor băncile masiv refuză creditarea agricultorilor cu mijloacele circulante în vederea efectuării lucrărilor agricole de primăvară, ceea ce poate genera falimentul mai multor fermieri din sate și, totodată, pune în pericol și securitatea alimentară.

În calitate de justificări, băncile comerciale fac referința la poziția Băncii Naționale a Moldovei, care nu permite recalificarea temporară a creditelor reeșalonate în agricultură ca credite fără risc sporit, așa cum s-a întâmplat în anul 2020, cănd BNM a demonstrat o deschidere față de criza în ramură agricolă, cauzată de secetă severă.

”Deja se cunoaște că anul 2022 este mult mai dificil pentru domeniul agricol, decât 2020. Sectorul este afectat concomitent de multiple crize, provocate de calamități naturale, război în Ucraina și embargou politic rus pentru importul producției vegetale. În asemenea condiții, poziția BNM față de ramura strategică este una iresponsabilă. La întâlnirea cu băncile comerciale, organizată sub egida Ministerului agriculturii și industriei alimentare pe 27 decembrie, BNM a fost reprezentantă de o persoana de rang inferior, cu puterea decizională insuficientă, care nu a putut prezenta poziția Băncii pe subiectul creditării agriculturii. Iar băncile comerciale în vederea rezolvării problemei au solicitat tranșant modificarea temporară a normelor de prudență financiară pentru sectorul agrar după modelul anului 2020”, declară reprezentanții Asociației.

Prin urmare, ”Forța Fermierilor” a expediat pe 18 ianuarie 2023 un demers în adresa BNM și băncilor comerciale cu solicitarea continuării dialogului. Până în prezent nu au primit răspuns oficial de la Banca Națională a Moldovei. Potrivit lor, conducerea BNM refuză să discute subiectul creditării ramurii agricole.

”În contextul ultimilor proiecte legislative, legate de riscul vânzării terenurilor agricole către companiile cu capital străin și posibilitatea subvenționării întreprinderilor, controlate din offshoruri, se creează impresia că la nivelul înalt un grup îngust de magnați prin acțiuni sincronizate promovează din greu falimentul  fermierilor mici și mijlocii și extinderea controlului asupra ramurii agricole a Republicii Moldova”, declară Forța Fermierilor.

În acest context, Asociația solicită intervenția urgentă a deputaților și Guvernului în vederea facilitării dialogului producătorilor agricoli cu Banca Națională și băncile comerciale, în vederea identificării soluțiilor rapide și eficiente pentru creditarea agricultorilor mici și mijlocii.