Exporturile moldovenești în China, în scădere

Criza pandemică a generat o reducere considerabilă a exportului de mărfuri pe piața chineză în perioada ianuarie-august curent.

Una dintre cauzele diminuării este spectrul mic de produse pasibile vânzărilor în această țară.

Totodată, importurile din Republica Populară Chineză au menținut un trend constant.

Despre cooperarea bilaterală s-a discutat în cadrul unei întrevederi a secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin cu ambasadorul chinez la Chișinău, Zhang Yinghong.

Părțile au discutat despre relațiile comercial-economice în contextul COVID-19  și stadiul actual al procesului de negocieri pe marginea Acordului de Comerț Liber dintre Moldova și China.

După valoarea schimburilor comerciale înregistrate în primele opt luni ale lui 2020, China se clasează pe locul cinci printre principalii parteneri ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 7,86 la sută din volumul comerțului total.