Explozia de la Sîngerei: Prima versiune după cercetări

A fost găsită încă o victimă a exploziei de la Sîngerei. După două ore de căutări, salvatorii au scos de sub dărâmături corpul neînsuflețit al unui bărbat de 63 de ani.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că 35 de angajați și 10 unități de tehnică au intervenit la lichidarea consecințelor după deflagrație.

În seara zilei de 26 ianuarie, o explozie puternică a făcut una cu pământul o casă de locuit din Sîngerei. Două persoane – o femeie în vârstă de 61 de ani, dar și un bărbat de 68 de ani – au fost salvate, fiind preluate de serviciul medical de urgență.

Din imaginile video de la fața locului, se vede că locuința a fost ruinată complet.

Potrivit IGSU, incidentul s-ar fi produs în urma acumulării de gaze naturale.